
Parlamentul Ucrainei a ratificat azi acordul strategic cu Statele Unite care le oferă americanilor acces preferențial la mineralele ucrainene. Șeful comisiei parlamentare pentru afaceri externe, Oleksandr Merejko a declarat că nu au fost voturi împotrivă. semnat în urmă cu o săptămână la Washington, acordul nu oferă Ucrainei garanții de securitate, dar poate deschide calea unor noi ajutoare militare americane. Președintele Donald Trump a promovat intens acest acord ca pe un instrument de descurajare a operațiunilor militare rusești.