Parlamentul turc cere recunoașterea internațională a Ciprului de Nord

Parlamentul turc cere recunoașterea internațională a Ciprului de Nord
© EPA-EFE/ANDREAS MANOLI   |   Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vorbește în timpul unei conferințe de presă comună cu liderul cipriot turc Mustafa Akinci (care nu este imagine), în partea de nord a orașului divizat Nicosia, Cipru, 10 iulie 2018.

Parlamentul turc acuză izolarea părții de nord a Ciprului, cu populație majoritar turcă, unde Ankara a fondat o republică recunoscută doar de ea însăși.

Reproșuri

„Facem apel la comunitatea internațională să pună capăt izolării inumane impuse ciprioților turci și să recunoască Ciprul de Nord” – cer deputații de la Ankara, într-o rezoluție citată, vineri, de agențiile internaționale de presă.

Ei susțin că, „în timp ce ciprioții greci au fost recompensați cu aderarea la Uniunea Europeană, ciprioții turci au fost supuși izolării, restricțiilor și embargourilor nedrepte”.

Rezoluția mai afirmă că singura modalitate de a garanta stabilitatea și pacea durabilă în regiune este recunoașterea a două state cu drepturi egale pe insulă.

50 de ani de la debarcare

Nerecunoscută internațional, așa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord (TRNC), înființată în 1983, la nouă ani după intervenția militară a forțelor turcești pe insulă, este dependentă de ajutorul primit de la Ankara.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, va vizita insula, sâmbătă, pentru a marca 50 de ani de la debarcarea armatei turce pe coasta de nord a Ciprului, la cinci zile după o tentativă de lovitură de stat a naționaliștilor ciprioți greci, care voiau unirea cu statul elen.

Timp citire: 1 min