
Calculele făcute de Banca Mondială, ONU, UE și guvernul turc arată că numai pagubele materiale produse de cutremurul din Turcia ”depășesc 100 de miliarde de dolari” a declarat Louisa Vinton, reprezentanta în Turcia a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PUND).
Seismul, care a lovit Turcia și Siria este “cea mai mare catastrofă naturală din ultimul secol în Europa”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În dezastru au murit circa 46.000 de oameni și 105.000 au fost răniți în partea turcă, iar în Siria au decedat peste 6000 de persoane. Milioane de oameni din cele două țări sunt afectați de urmările catastrofei, ajutoarele încă lipsesc, iar starea de panică s-a menținut la cote ridicate și din cauza celor peste 13000 de replici care au urmat.
Autorităţile turce estimează că 14 milioane de persoane au fost afectate de seism. Dintre acestea, 3,3 milioane au fost nevoiţi să părăsească zonele sinistrate, potrivit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Aproape două milioane locuiesc acum în corturi sau în case-container.