
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a recomandat trimiterea, în premieră, a unei misiuni excepționale de observatori la alegerile parlamentare din Ungaria, de pe 3 aprilie. Potrivit OSCE, 18 observatori ar urma să monitorizeze perioada pre-electorală și 200 să fie în Ungaria în ziua scrutinului, pe care unii se tem că puterea conservatoare de la Budapesta ar putea încerca să-l fraudeze. Partidul de guvernământ FIDESZ ar avea două procente în plus față de cartelul opoziției în intențiile de vot ale ungurilor– relevă un sondaj operat la sfârșitul lui ianuarie. Formațiunea premierului suveranist Viktor Orban e creditată cu 36% din opțiuni la scrutinul parlamentar, opoziția cu 34 de procente, iar 22% dintre alegători sunt, încă, indeciși. Acum o lună, ecartul era de cinci procente în favoarea FIDESZ. Analiştii spun că e prima oară când Orban riscă să piardă puterea, în faţa unei coaliţii care merge de la fosta extremă dreapta, Jobbik, ce s-a redefinit drept de centru-dreapta, până la socialişti, succesori ai fostului partid unic comunist, liberali şi ecologişti. Potrivit politologilor, dincolo de clivajele ideologice dintre aceste formațiuni, cuvântul de ordine pentru întreaga opoziție este "orice în afară de Orban".