
O familie de patru persoane a fost ucisă într-un atac rusesc cu drone în regiunea Sumî, din nordul Ucrainei. Potrivit şefului administraţiei militare locale, ruşii au vizat o clădire rezidenţială cu o dronă de atac. Responsabilul ucrainean a spus că echipele de salvare au extras de sub dărâmături cadavrele părinţilor şi fiii lor de 6 şi de 4 ani. Cu o noapte înainte, un atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei cu sute de drone şi de rachete s-a soldat cu cel puţin patru morţi la Kiev, inclusiv o fetiţă de 12 ani, şi cu zeci de răniţi în mai multe locuri din ţară. La Sumî, Rusia este în ofensivă după ce a spus că a pus capăt unei incursiuni ucrainene în regiunea rusă învecinată, Kursk. Cea mai mare parte a luptelor are loc însă în estul Ucrainei, unde armata rusă şi-a accelerat avansul în ultimele luni în faţa forţelor ucrainene mai puţin numeroase şi mai slab echipate. În paralel, Ucraina atacă tot mai des cu drone obiective petroliere de pe teritoriul Rusiei, pentru a slăbi capacitatea de alimentare cu carburant a trupelor ruse, dar şi exporturile cu care Rusia îşi finanţează invazia.