
UPDATE 2: Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-o lovitură israeliană, lângă Beirut - a anunțat, sâmbătă, mișcarea islamistă șiită libaneză.
„Sayyed Hassan Nasrallah s-a alăturat camarazilor săi martiri (...), al căror marș l-a condus timp de aproape treizeci de ani” - afirmă un comunicat de presă al Hezbollah, aliat al Iranului și inamic jurat al Israelului.
Potrivit media internaționale, moartea lui Nasrallah, considerat cel mai puternic om din Liban, riscă să-i zguduie partidul și să destabilizeze țara și constituie o victorie majoră pentru Israel asupra Iranului și a aliaților săi din regiune.
UPDATE 1: Hassan Nasrallah a fost ucis, afirmă armata israeliană. Șeful Marelui Stat Major al armatei, generalul locotenent Hervi Halevi, a avertizat că „știm cum să ajungem la toți cei care amenință Israelul”. Hezbollahul nu a confirmat moartea liderului său, dar surse libaneze afirmă că acesta nu a mai putut fi contactat de aseară, când a avut loc bombardamentul israelian.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un bombardament israelian cu bombe de mare putere a distrus un centru de comandă Hezbollah din sudul Beirutului. Premierul Netanyahu şi-a întrerupt vizita la New York pentru a reveni de urgenţă acasă.
Ţinta atacului ar fi fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, potrivit presei israeliene şi celei americane. Bombele israeliene ar fi distrus complet mai multe clădiri şi un adăpost antiaerian în care Nasrallah convocase o şedinţă a comandamentului Hezbollah. Aviaţia israeliană a folosit bombe de mare putere pentru a ajunge la bunker. Există informaţii contradictorii privind soarta lui Nasrallah - în timp ce surse israeliene susţin că "probabil este mort", surse libaneze afirmă că acesta a supravieţuit. Până acum nici Hezbollahul, nici Israelul nu au făcut vreun anunţ oficial.
Hassan Nasrallah, liderul care a transformat Hezbollahul în cel mai puternic actor non-statal din Orient
Hassan Nasrallah a preluat conducerea Hezbollah la vârsta de 32 de ani, în 1992, după ce predecesorul său, Abbas al-Musawi, a fost ucis într-un atac israelian. Sub conducerea lui Nasrallah, Hezbollahul s-a transformat dintr-o forţă de gherilă în cel mai puternic actor non-statal din Orientul Mijlociu. Sub Nasrallah, Hezbollahul a dobândit reputaţia de a fi înfruntat Israelul cu succes de mai multe ori, mai întâi forţându-l să se retragă din Liban, în 2000, apoi în războiul din 2006. Gruparea şiită a participat, de asemenea, la războiul civil din Siria, unde a intervenit, la cererea Iranului, pentru a sprijini regimul lui Başar al-Assad. Hassan Nasrallah, care şi-a pierdut un fiu, ucis într-o confruntare cu Israelul, a fost extrem de rar văzut în public în ultimii zeci de ani, de teama de a fi asasinat.
Israelul continuă să bombardeze Libanul
Israelul și-a continuat, în cursul zilei de ieri şi pe tot parcursul nopţii, atacurile aeriene împotriva mișcării islamiste șiite Hezbollah din Liban. Declanșate luni, bombardamentele masive contra Hezbollah, susținută de Iran și aliată a Hamasului palestinian sunit, s-au soldat cu peste 700 de morți în Liban. La rândul său, mișcarea șiită și-a intensificat atacurile cu rachete asupra nordului Israelului.
Discursul premierului Netanyahu la ONU
Aflat la New York, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit în plenul Adunării Generale a Națiunilor Unite, excluzând posibilitatea unei încetări a focului la granița de nord a ţării. Mai multe delegații au ieșit în timp ce Netanyahu s-a apropiat de pupitru, în timp ce susținătorii acestuia aplaudau. În discursul său, Netanyahu a declarat că Israelul îşi va continua atacurile asupra luptătorilor susținuți de Iran în Liban, micşorând astfel şansele pentru o încetare a focului care ar putea împiedica un război regional total.
„Atâta timp cât Hezbollahul alege calea războiului, Israelul nu are de ales. Israelul are tot dreptul să îndepărteze această amenințare și să-şi returneze cetățenii înapoi în casele lor, în siguranță. Israelul a tolerat această situație intolerabilă de aproape un an. Ei bine, am venit astăzi aici să spun că este suficient.”, a spus Netanyahu.
Statele Unite și Franța, alături de alte țări, occidentale și arabe, făcuseră apel la un armistițiu de 21 de zile.