Noua președintă kosovară e jurista de 38 de ani Vjosa Osmani

Noua președintă kosovară e jurista de 38 de ani Vjosa Osmani
© E​PA-EFE/VALDRIN XHEMAJ   |   Newly elected Kosovo President Vjosa Osmani (front) reacts after she was sworn-in at the parliament in Pristina, Kosovo,

Parlamentul din Kosovo a ales-o șefă a statului pe jurista Vjosa Osmani și a confirmat, astfel, spun analiștii, accesul la putere al unei unei noi generații politice. Ea a fost votată de 71 dintre cei 120 de deputați. La 38 de ani, Osmani e cotată drept foarte populară, iar legitimitatea sa decurge din victoria netă a partidului care o susține, naționalist de stânga, Vetëvendosje (VV, Autodeterminarea), la alegerile parlamentare din februarie, când și-a adjudecat aproape jumătate din totalul voturilor.  VV a promis eradicarea corupției endemice din fosta provincie sârbă cu populație majoritar  albaneză și a măturat de la putere vechea gardă a foștilor luptători de gherilă care, la sfârșitul anilor 90, au scos Kosovo de sub autoritatea Belgradului. Cândva un erou pentru kosovari, fostul președinte, Hashim Thaci, e întemnițat la Haga, în Olanda, unde Tribunalul Penal Internațional îl judecă pentru crime de război în timpul  acestui conflict. Presa mai notează că învestirea noii președinte consacră ponderea politică a femeilor în statul majoritar musulman, unde convingerile patriarhale sunt profund înrădăcinate. Șase femei fac parte din guvernul cu 15 portofolii al liderului Vetëvendosje, Albin Kurti. Trecut prin închisorile sârbești și un adept al unirii cu Albania vecină, acesta spune că tratativele cu Belgradului nu sunt prioritare pentru el, fiindcă nu figurează nici pe lista de urgențe a cetățenilor kosovari.

Timp citire: 1 min