Rusia şi Ucraina au schimbat ieri câte 146 de prizonieri de război, cu medierea Emiratelor Arabe Unite. Schimbul a avut loc de Ziua Independenței Ucrainei, sărbătorită la Kiev în prezența premierului canadian, Mark Carney şi a trimisului american Keith Kellogg. „Împreună, ucrainenii și partenerii noștri, lucrăm pentru a împinge Rusia spre pace”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, în timp ce eforturile diplomatice conduse de Statele Unite pentru rezolvarea conflictului par să stagneze. Zelenski a spus că majoritatea ucrainenilor eliberaţi se aflau în captivitate din 2022, iar printre ei se află fontul primar din Herson şi un jurnalist luat prizonier la o lună de la declanşarea invaziei ruse. Preşedintele ucrainean afirmă că schimburile pot continua pentru că armata sa ia tot mai mulţi prizonieri ruşi. Moscova a anunţat că Ucraina a returnat şi opt locuitori ai regiunii Kursk şi acuză Kievul că nu-i eliberează pe toţi civilii capturaţi în timpul contraofensivei de pe teritoriul rus. Schimbul de prizonieri şi de cadavre ale soldaţilor ucişi în lupte reprezintă singurul rezultat concret al celor trei runde de negocieri directe dintre Ucraina şi Rusia purtate la Istanbul, din mai până în iulie. În timpul ultimei întâlniri în acest format, cele două delegații au putut doar constata „distanțarea” pozițiilor lor cu privire la încheierea conflictului.
