Iranul a lovit cu o rachetă oraşul Beersheba, din sudul Israelului, pentru a doua zi la rând. Cel puţin şapte persoane au fost rănite uşor, iar impactul loviturii a provocat daune mai multor case. În atacul din ajun a fost avariat un spital din oraş. Apărarea israeliană a mai anunţat că a neutralizat patru drone lansate din Iran. La rândul său Israelul a folosit peste 60 de avioane de luptă pentru a lovi mai multe ţinte din Teheran. Forţele israeliene spun că au vizat un centru de cercetare şi dezvoltare a armelor nucleare şi instalaţii de fabricare a rachetelor. De asemenea, ar fi fost lovite trei lansatoare de rachete balistice pregătite să atace Israelul. Schimbul de atacuri are loc în timp ce trei miniştri de externe europeni se pregătesc să se întâlnească la Geneva cu omologul lor iranian, pentru a convinge Teheranul să revină la masa negocierilor asupra chestiunii nucleare, într-un prim contact diplomatic la acest nivel de la începutul conflictului. Iranul a spus însă că nu negociază viitorul programului său nuclear cât timp este sub bombardamentele israeliene.
