
Bulgaria va organiza noi alegeri legislative, probabil în aprilie, pentru a cincea oară din 2021 încoace – scriu agențiile internaționale de presă, după eșecul, marți, a unei ultime încercări de a forma un guvern. Fostul premier conservator Boiko Borisov, al cărui partid, GERB, câștigase alegerile de pe 2 octombrie 2022, nu și-a găsit aliați pentru crearea unei majorități parlamentare, iar celelalte partide nu au reușit să construiască o coaliție. „Nu a putut fi găsită nicio soluție pentru a rezolva criza politică. Prin urmare, ne îndreptăm către noi alegeri" – a conchis președintele Rumen Radev. Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, trece printr-un impas politic fără precedent de la sfârșitul regimului comunist, în 1989. Cu excepția unei scurte paranteze de câteva luni, în 2022, cu un cabinet reformator condus de absolventul de Harvard Kiril Petkov, la Sofia s-au succedat, în ultimii doi ani, doar guverne interimare.