
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a început o vizită de patru zile la Budapesta fără să rişte arestarea, după ce Ungaria a decis să ignore mandatul de reţinere emis de Curtea Penală Internaţională pe numele lui Netanyahu în urma acuzaţiilor de crime de război comise în Fâşia Gaza. Premierul Viktor Orban, unul din marii susţinători europeni ai lui Netanyahu a condamnat decizia Curţii ca fiind politică şi a decis să retragă Ungaria, ţară fondatoare a CPI, din rîndul ţărilor aflate sub jurisdicţia Tribunalului Internaţional. Premierul Netanyahu urmează să se întâlnească cu preşedintele ungar şi cu şeful guvernului, iar vizita sa este însoţită de măsuri de securitate sporite şi restricţii de circulaţie în capitala ungară. Potrivit presei israeliene, Netanyahu este în căutarea unui sprijin cât mai larg pentru controversatul plan al preşedintelui american Donald Trump care vizează reconstrucţia Fâşiei Gaza cu strămutarea populaţiei palestinene în alte ţări. Între timp ministrul israelian al Apărării, Israel Katz a anunțat că zone mari ale enclavei vor fi confiscate și adăugate regiunilor sale de securitate, pentru a determina gruparea islamistă Hamas să-i elibereze pe ostaticii din Gaza.