Militari români desfășoară un exercițiu comun cu militari moldoveni și americani

Militari români desfășoară un exercițiu comun cu militari moldoveni și americani
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Soldați moldoveni în timpul ceremoniei oficiale de primire a vehiculelor militare de transport „Piranha-3 H” la Tabăra Militară 142 din Chișinău, Moldova, 12 ianuarie 2023.

Militari ai armatei române participă în perioada 1 - 19 aprilie alături de contingente din Republica Moldova şi SUA la exerciţiul multinaţional JCET-2024 (Joint Combined Exchange Training), care se desfăşoară pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Agerpres. Exerciţiul are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale din Republica Moldova, România şi SUA, precum şi creşterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante.

Scenariu complex cu simulări pe timp de zi și noapte

La ediţia din acest an vor participa şi reprezentanţi ai Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat din Moldova, precum şi ai Detaşamentului cu destinaţie specială „Pantera”. Conform scenariului, militarii vor executa paraşutări, trageri de luptă avansate pe timp de zi şi noapte, exerciţii de antrenament în teren cu misiuni specifice.

Posibile dezinformări legate de exercițiu

În acest context, pentru a preveni potenţiale dezinformări, Ministerul Apărării moldovean a informat populaţia că pe drumurile publice se va deplasa tehnică militară spre poligoanele Armatei Naţionale.

Timp citire: 1 min