Mesaj RO-ALERT în nordul județului Tulcea, pe fondul unui atac rusesc asupra porturilor ucrainene

RO-ALERT MApN atac drone rusia Ucraina Dunare
© Captura Google Maps   |   Dunărea, frontiera naturală între România și Ucraina, la Chilia Veche

Un nou mesaj RO-ALERT a fost emis în Tulcea, în această dimineață, pe fondul atacurilor rusești cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre din apropierea frontierei. Ministerul Apărării Naționale a transmis, într-un comunicat, că sistemele de apărare antiaeriană au monitorizat două ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră, fără să pătrundă în spațiul aerian național.

Ca urmare, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 00:58, un mesaj RO-ALERT. Alerta aeriană a încetat la ora 1:46.

Potrivit MApN, forțele armate române rămân în continuare vigilente, menținând măsurile de supraveghere și coordonare necesare pentru protejarea populației și a teritoriului național.

Timp citire: 1 min