MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite călătoriile în Rusia

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite călătoriile în Rusia
© EPA-EFE/YURI KOCHETKOV   |   Un vizitator ține steagul sovietic în fața tancului sovietic T-26 în timpul unei expoziții care comemorează cea de-a 83-a aniversare a „Bătăliei de la Moscova” din 1941 din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, desfășurată în Piața Roșie, Moscova, Rusia, 7 noiembrie 2024.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte alertele anterioare de călătorie privind Rusia şi recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evalueze cu toată responsabilitatea riscurile asociate deplasărilor în această ţară.

Context social imprevizibil

„Având în vedere actualul context geopolitic şi evoluţiile regionale de securitate, precum şi restricţiile impuse de Federaţia Rusă la eliberarea de vize pentru cetăţenii europeni, MAE reiterează recomandarea fermă de a evita toate deplasările neesenţiale pe teritoriul acestui stat, mai ales pentru activităţi care implică perioade extinse de şedere, cum ar fi activităţile academice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister.

De asemenea, MAE atrage atenţia asupra riscurilor potenţiale la care cetăţenii români ar fi expuşi în faţa unor situaţii neprevăzute, cum ar fi modificarea unilaterală a condiţiilor de şedere de către autorităţile ruse.

Evitați aglomerațiile!

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români prezenţi pe teritoriul Rusiei să manifeste atenţie sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane şi să nu se angajeze în desfăşurarea unor eventuale acţiuni sau manifestaţii care pot genera violenţe stradale.

De asemenea, cetățenii români sunt încurajați să consulte periodic site-ul MAE și să utilizeze aplicația „Călătorește în Siguranță” pentru informații actualizate privind condițiile de călătorie și siguranța în Federația Rusă.

Timp citire: 1 min