Liderul nord-coreean, Kim Jong-un a lăudat trupele regimului desfășurate în sprijinul Rusiei în luptele împotriva ucrainenilor din regiunea rusă Kursk. Potrivit agenţiei oficiale de presă, Kim Jong-un i-a numit eroi pe ofiţerii şi soldaţii care acţionează în Kursk şi le-a adresat încurajări călduroase. „Armata noastră face acum ceea ce trebuie să facă și ceea ce trebuie făcut. Va continua să facă acest lucru și în viitor”, a subliniat Kim într-un discurs adresat membrilor comandamentului militar nord-coreean cu care s-a întâlnit la Phenian. Săptămâna trecută şi președintele rus Vladimir Putin a descris trupele nord-coreene drept „eroice”. Rusia și Coreea de Nord și-au consolidat anul trecut legăturile, printr-un pact de apărare reciprocă, iar în aprilie, Nordul confirma pentru prima oară că a desfășurat un contingent alături de trupele rusești pe linia frontului împotriva Ucrainei. Agențiile de informații sud-coreene și occidentale afirmă că Phenianul a trimis peste 10.000 de soldați în regiunea Kursk până în 2024, împreună cu obuze de artilerie, rachete și sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune. Potrivit Seulului, aproximativ 600 de soldați nord-coreeni au fost uciși și câteva mii au fost de răniți luptând pentru Rusia.
