La Izium s-a încheiat exhumarea cadavrelor care poartă urmele atrocităților comise de ruși

La Izium s-a încheiat exhumarea cadavrelor care poartă urmele atrocităților comise de ruși
© EPA-EFE/OLEG PETRASYUK   |   Muncitorii mută un cadavru exhumat pe cimitirul din Izyum, regiunea Harkov, Ucraina

Autoritățile ucrainene anunță că au finalizat exhumările în pădurea de lângă orașul Izium, eliberat de curând de sub ocupație rusă, unde au descoperit în total 436 de cadavre. Oleg Sinegubov, șeful administrației Harkov a declarat că cele mai multe dintre ele au semne de moarte violentă, iar 30 au urme de tortură. Potrivit oamenilor legii, există cadavre cu frânghii la gât, cu mâinile legate, cu membrele rupte și cu răni împușcate.
"Câţiva bărbaţi au amputate organele genitale. Toate acestea sunt dovezi ale torturilor teribile la care ocupanţii i-au supus pe locuitorii din Izium. Majoritatea cadavrelor sunt civili, 21 sunt militari", a spus Sinegubov. La locul înmormântării în masă au lucrat aproximativ 200 de persoane - experți criminaliști, ofițeri de poliție, procurori și angajați ai Serviciului de Stat de Urgență. "Din păcate, au mai fost găsite cel puțin 3 astfel de locuri în zona Izium și există și în alte orașe eliberate din regiunea Harkov. În prezent sunt în curs de inspecție și deminare", a spus Sinegubov.
Trupele ucrainene au eliberat Izium pe 10 septembrie, după 5 luni de ocupație rusă.

Timp citire: 1 min