Atât timp cât se va afla la putere, Putin nu va lăsa Ucraina în pace. Tacticile se pot schimba în funcție de circumstanțe. Sarcina strategică de distrugere a statului ucrainean a rămas neschimbată încă din prima zi de război, 20 februarie 2014. După eşecul proiectului Novorossia, el s-a transformat într-un adept al integrității teritoriale a Ucrainei.
Iluzia păstrării acestei „integrități” a Ucrainei (fără Crimeea, desigur) este momeala pe care Kremlinul încearcă să o impună în mod agresiv, de șase ani, conducerii ucrainene.
Putin a încercat să integreze teritoriul controlat complet de el în corpul politic și juridic al Ucrainei, anexând astfel întreaga Ucraină la raioanele Donețk și Luhansk. Moscova a încercat să dicteze Ucrainei capitole întregi ale noii sale Constituții și să stabilească direcțiile de politică externă ale statului ucrainean.
Kievul a rezistat unei bătălii diplomatice dificile, în ciuda faptului că uneori au fost exercitate presiuni serioase asupra sa inclusiv de către aliații săi europeni - Germania și Franța - dornici să culeagă laurii de pacificatori. A fost nevoie de timp pentru ca opinia publică mondială să înțeleagă natura înșelătoare a jocului început de Putin în jurul acordurilor de la Minsk. Astăzi, aceste acorduri sunt de facto moarte. A devenit clar pentru toată lumea că Putin nu va părăsi Donbassul, iar conducerea ucraineană nu își va distruge propriul stat de dragul unei false „restabiliri a integrității teritoriale”.
Hotărât să înfrunte agresorul, pentru prima dată în 7 ani de război, Kievul a început în cele din urmă să neutralizeze coloana a cincea a Kremlinului din Ucraina, începând cu dezmembrarea mașinii sale de propagandă.
[…]
Kremlinul vrea să purceadă la o nouă etapă de dezmembrare a Ucrainei. În primul rând va fi recunoscut statutul juridic al raioanelor Donețk și Luhansk, ca parte a Lumii ruse (republici independente/regiuni rusești). Dar acesta e doar un subiect de propagandă. Important e că „tractoriștii” și „combainerii”, disperați, vor încerca restabilirea integrității teritoriului lor. Inițial în hotarele regiunilor Luhansk și Donețk din fosta RSS Ucraineană, iar mai departe după cum o va dicta situația. Iar pentru aceasta se va cere implicarea armatei ruse regulate.
Occidentul va fi pus în fața întrebării: ”Sunteți gata să vă dați viața pentru Danzig/ Narva/ Mariupol?” […]
Din 2014, pentru prima dată în șaizeci de ani, Rusia se află într-o stare ce prezintă un pericol excepțional pentru ea însăşi și pentru lumea din jur. La fel ca în ultimii ani ai vieții lui Stalin, conducerea de astăzi a Rusiei este convinsă de capacitatea sa de a câștiga un război nuclear. Anume nuclear, deoarece conducătorii Federației Ruse știu bine că țara condusă de ei nu este capabilă de orice altă confruntare. […]
Într-o situație geopolitică fierbinte, o putere nucleară orientată spre schimbarea status quo-ului, care posedă o voință politică mai puternică, care nu preţuieşte viețile umane şi dispune de o doză de spirit aventurier, poate obține rezultate serioase de politică externă amenințând doar cu utilizarea armelor nucleare. „Strategii” de la Kremlin o numesc de-escaladare prin escaladare nucleară (Doctrina Patrushev). Mai simplu - șantaj nuclear.
Agenda lui Putin în al 4-lea război mondial nu urmărește distrugerea Statelor Unite. Aceasta este deocamdată una mai modestă: extinderea maximă a lumii ruse, prăbușirea blocului NATO, discreditarea și umilirea Statelor Unite ca garant al securității Occidentului. În general, aceasta este o revanşă pentru înfrângerea URSS în al treilea război (Rece) mondial, la fel cum Al Doilea Război Mondial a fost pentru Germania nazistă o încercare de răzbunare pentru înfrângerea din Primul.
Strategia nucleară este întotdeauna o confruntare psihologică. Mesajul adresat deschis Occidentului cu diverse ocazii a fost: „eu voi câștiga războiul hibrid și vă voi îngenunchea, pentru că am un avantaj decisiv - sunt gata să folosesc armele nucleare, însă voi nu îndrăzniţi să le folosiţi pentru a vă proteja”.
Întregul său plan de răzbunare pentru înfrângerea URSS în cel de-al treilea război mondial se bazează numai pe această încredere. Toată politica sa, tot comportamentul său, toate măsurile agenturii sale, toate mărturiile dramatice ale persoanelor din interior care au rarul acces la vârfurile puterii vorbesc despre acest lucru.
Kremlinul intenţiona să atragă Alianţa într-o confruntare de proporţii, prin agresiunea împotriva unui stat baltic membru al NATO. Ca apoi, ridicând brusc miza până la nivelul nuclear, să îndemne în mod pașnic inamicul la încetarea focului și la capitulare.
Pentagonul a analizat minuţios această ameninţare, iar principalele concluzii au fost prezentate în 2018 în raportul A Strategy for Deterring Russian Nuclear De-Escalation Strikes.
Doar un răspuns nuclear echivalent, ferm și credibil putea servi drept instrument de descurajare (deterrence) a Moscovei în privinţa unei lovituri nucleare și, respectiv, în privinţa ideii de agresiune în Ţările baltice. Acest răspuns conceptual s-a materializat prin crearea și livrarea a noi tipuri de arme nucleare. La începutul lunii februarie 2020, Pentagonul a confirmat desfășurarea de noi focoase nucleare W76-2 cu randament redus (5-7 kilotone) pentru rachetele Trident II de pe submarinele din clasa Ohio, care deja ies la patrulare de la baza navală a SUA de pe coasta de est.
„A strategy for Deterring ...” și desfășurarea de noi focoase nucleare tactice nu lasă nici o îndoială că Statele Unite vor răspunde cu siguranță, dacă rușii vor folosi armele nucleare. Statele Unite au acum mai multe opțiuni pentru a răspunde escaladării nucleare a Kremlinului. Submarinele nucleare Ohio, capabile să atingă orice punct din Eurasia, patrulează Oceanul Atlantic, exercitând o anumită influență asupra unora de la Moscova. Acest mecanism psihologic se numește descurajare nucleară.
Armele nucleare, inclusiv noile focoase americane W76-2, nu au scopul să fie folosite, ci să descurajeze „cu amabilitate” oponentul.
Putin și Patrushev erau absolut convinși ei înşişi și au convins întreaga elită de la conducere că au ocazia unică, printr-o singură aruncare de zaruri, să rescrie istoria omenirii și să se revanşeze pentru înfrângerea URSS. Occidentul nu va rezista în faţa şantajului nuclear şi va ceda Ţările Baltice – credeau înţelepţii de la Kremlin - aşa cum Chamberlain a cedat Cehoslovacia, iar Obama, Siria, abandonându-și propriile „linii roșii” fără nicio ameninţare. Cu atât mai mult că Trumpuşka e de-al nostru, iar tovarăşii i-au explicat acestuia că oraşul Tallinn e o suburbie a Sankt-Petersburgului, iar Narva e un oraş rusesc.
Șansa umilirii Occidentul, printr-o simplă confruntare a voinţelor, pentru a arăta confuzia, indecizia și neputința acestuia în pofida superiorităţii economice și militare, a fost atât de atractivă şi promitea dividende geopolitice atât de ameţitoare, încât tentaţia a devenit irezistibilă.
Raportul Rusia-SUA s-a schimbat radical, odată ce s-a schimbat voința politică a uneia dintre părţi. După ce au realizat amenințarea existențială, SUA și-au articulat foarte clar răspunsul, iar focoasele W76-2 au fost montate pe rachete balistice.
Întrebarea sacramentală din anii 30 ai secolului trecut nu mai era pusă Occidentului, ci, dimpotrivă, lui Putin și apropiaților săi: „Domnilor Gangrenă, Kosoy, Mihail Ivanovici, Soldat și cine mai sunteți, cu adevărat sunteți pregătiţi să muriți pentru Narva? Nu aveţi linişte?”
Focoasele vitale W76-2 au început să-și exercite impactul psihologic asupra liderilor „Lumii ruse” […]
Mârâitul care se aude din buncăr a rămas duşmănos în timp ce evenimentele au evoluat, dar a devenit mai puțin ambițios. În vara anului 2020 a scăzut nivelul scenariilor de escaladare militară discutate de la comploturi globale până la „restabilirea integrității teritoriale a raioanelor separate din Donbass în cadrul hotarelor regiunilor Donetsk și Luhansk din RSS Ucraineană” și „depășirea catastrofei umanitare din Crimeea cauzată de penuria de apă ".
A fost suficient să-i întrebi hotărât dacă ei înșiși sunt gata să moară pentru Narva. Au strigat la unison că nu, nu sunt pregătiți. Însă, sunt gata să ucidă pentru Mariupol. Pentru că Ucraina nu este membră NATO și vor putea ucide ucrainenii fără a fi pedepsiţi. Pierderea a zeci de mii de militari proprii nu este luată în calcul.
Dar s-au înșelat din nou. Aparent, au fost atât de fascinați de ieșirea ca o capitulare a lui Macron la conferința de la Munchen, încât au fost neatenţi la discursul președintelui Biden la același forum. Iată un rezumat care îi privește în mod direct pe cei care iau decizii la Kremlin: We are in the midst of a fundamental debate about the future and direction of our world. Historians are going to write about this moment as an inflection point; Putin wants to undermine our resolve, because it’s so much easier for the Kremlin to bully and threaten individual states; That’s why — that’s why standing up for the sovereignty and territorial integrity of Ukraine remains a vital concern for the United States.
Aici nu există cuvinte întâmplătoare, acestea au fost atent selectate la pregătirea discursului președintelui. Nu doar suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei sunt importante pentru Statele Unite, dar şi apărarea acestor valori (standing up for), precum şi determinarea (resolve) Statelor Unite de a oferi această protecție. O poziţie pe care Putin ar dori să o submineze (undermine) și pe care va trebui să o pună la încercare.
Aceste noi formulări reflectă un nivel diferit, superior, al relațiilor dintre Ucraina și Statele Unite, realizat în ultima lună în cursul negocierilor intensive dintre Kiev și Washington. Acesta corespunde statutului de Aliat major non-NATO al Ucrainei.
Nu știu ce fel de sprijin vor oferi Statele Unite noului său aliat principal non-NATO în cazul unei escaladări a agresiunii militare rusești. Să se gândească la aceasta cei din buncăr. Ei doar nu vor să moară pentru Mariupol.
Articolul semnat de Andrei Piontkovsky* continuă pe Kasparov..ru**
* Andrei Piontkovsky este publicist, analist politic, membru International al PEN Club, membru al Societăţii Americane de Matematică.
** Kasparov.ru este o publicaţie informativă și analitică, fondată de opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la şah.
