Jordan Bardella se vede noul prezidențiabil al extremei drepte franceze

Jordan Bardella în vizită în Israel 26.3.2025
© EPA-EFE/JACK GUEZ / POOL   |   Jordan Bardella în vizită în Israel 26.3.2025

În vârstă de 29 de ani, Bardella, președintele formațiunii Adunarea Națională ar putea să candideze la prezidențialele din 2027, în locul lui Marine Le Pen. Mentorul său, Le Pen, a fost condamnată ,luni, la 4 de închisoare și o amendă de 100 de mii de euro, după ce a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri. În același dosar, lui Le Pen i se interzice să candideze pentru funcții politice pe o perioadă de cinci ani.

Jordan Bardella le cere susținătorilor lui Le Pen să demonstreze pașnic

Jordan Bardella a fost purtătorul de cuvânt al lui Marine Le Pen în cea de a treia campanie electorală pentru Palatul Elysee, din 2022. El s-a dovedit a fi omul de încredere al liderei extremei drepte franceze care i-a deschis ușa spre palierele superioare ale conducerii partidului. Astfel, în noiembrie a fost ales în fruntea partidului Adunarea Națională  și astfel, pentru prima oară în istoria acestui partid, la conducere nu se mai află un membru al familiei Le Pen.  Noul lider, care are 1,5 milioane de urmăritori pe TikTok, aduce cu sine un nou electorat, astfel că toate categoriile socio-profesionale în mod tradițional ostile RN își oferă puțin câte puțin încrederea în acest partid. După pronunțarea verdictului, Bardella a făcut apel la un miting de susținere și a ținut să menționeze de mai multe ori că își dorește o manifestație pașnică. 

Timp citire: 1 min