Israelul a distrus clădirea unde înalți clerici iranieni alegeau noul lider suprem

Assembly of Experts
© EPA/ABEDIN TAHERKENAREH   |   Imagine de la reuniunea anuală a Adunării Experților de la Teheran, Iran, 12 martie 2019

O sursă din armata israeliană a declarat presei locale că forțele aeriene israeliene au lovit și distrus o clădire din orașul iranian Qom, unde se aflau înalți clerici șiiți, membri ai Adunării Experților, prezenți pentru a-l alege pe noul lider suprem al Iranului. Oficial, Adunarea Experților, organismul care ajută la deciderea celui care va prelua rolul de lider după uciderea ayatollahului Khamenei, are 88 de membri, însă nu este clar câți dintre ei se aflau în clădire în momentul atacului.

Surse iraniene spun că ședința avea, de fapt, loc într-o altă clădire veche din oraș. În plus, prezența fizică a membrilor Adunării Experților la alegerea liderului suprem nu este obligatorie. Aceștia, practic, doar validează o alegere deja făcută prin negocieri, ca urmare pot face asta fără a fi toți în același loc.

Postul de televiziune iranian Press TV a confirmat că o clădire a Adunării Experților din Qom a fost vizată de atacuri aeriene americano-israeliene, dar agenția de știri semi-oficială iraniană Mehr a relatat că clădirea atacată în Qom era o veche structură auxiliară, și care nu era folosită pentru întâlniri oficiale.

Timp citire: 1 min