Președintele SUA, Donald Trump, a declarat Adunării Generale a ONU că este posibilă o înțelegere cu Iranul după alegerile de la jumătatea mandatului, dar cealaltă opțiune a sa este „ anihilarea Republicii islamice”. Liderul de la Casa Albă a apărat decizia administrației sale de a lansa campania militară din februarie 2026, acuzând dur trecutul Teheranului pe care l-a numit sponsor al terorismului internațional. Trump a declarat că timp de 51 de ani, „regimul fanatic iranian” a răspândit doar „măcel și haos” în întregul Orient Mijlociu. El s-a lăudat că administrația sa a avut curajul să înfrunte direct această amenințare, spre deosebire de liderii anterior. Dincolo de prezența navală a SUA, Trump a cerut public sprijinul tuturor statelor prezente în sală să izoleze complet din punct de vedere economic Iranul. Deși discursul de la tribună a fost unul incendiar, mișcările diplomatice din culise sugerează o realitate mai nuanțată. Surse de la Casa Albă citate de CNN au dezvăluit că, în privat, Trump le-a transmis consilierilor săi că ar fi de acord cu o întâlnire față în față cu delegația Iranului chiar în această săptămână la New York, dacă se întrunesc „condițiile corecte”.
Trump e încrezător că se va termina războiul din Ucraina
Trump a dat asigurări de la tribuna ONU că războiul de agresiune din Ucraina este aproape de final, mizând pe relațiile sale diplomatice direct cu ambele tabere. El a dat de înțeles că se va ajunge la un acord mult mai repede decât ar crede unii pentru simplul fapt că „ S-au săturat!” El a legat acest subiect de piața energetică globală precizând că odată ce acest acord de pace va fi încheiat prețurile petrolului la nivel global „se vor prăbuși”. Dincolo de declarațiile din Adunarea Generală a ONU, pe agenda liderului de la Casa Albă este întâlnirea cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Acesta din urmă a început seria întâlnirilor oficiale marți dimineață cu discuții directe cu senatorii americani. Tema acestor discuții a fost așa numita lege Lindsey Graham, un pachet masiv și istoric de sancțiuni economice pentru Rusia care tocmai a fost semnat de președintele Donald Trump pe 18 septembrie 2026.
