Ungaria se va asigura că președintele rus Vladimir Putin poate intra în țară pentru summit-ul cu președintele american Donald Trump, planificat la Budapesta și se va întoarce apoi acasă, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a discutat azi cu omologul său rus Serghei Lavrov. „Nu este nevoie de niciun fel de consultare cu nimeni, suntem o țară suverană aici. Îl vom primi (pe Putin) cu respect, îl vom găzdui și îi vom oferi condițiile necesare pentru a negocia cu președintele american”, a declarat Szijjarto într-o conferință de presă. Putin se confruntă cu un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale, pe care Ungaria este în curs de a o părăsi. Comisia europeană a transmis că președintele rus n-are interdicție de călătorie în UE, iar în privința mandatului de arestare există „potențiale excepții”, care însă „trebuie emise de statele membre individual.”
Trump l-a ales gazdă pentru summitul cu Putin pe cel mai anti-ucrainean lider european
Trump a fost ieri de acord ca un al doilea summit cu Putin privind războiul din Ucraina să fie găzduit de Ungaria. Prim-ministrul ungar, Viktor Orban a vorbit și cu Trump și cu Putin, spunând că pregătirile „sunt în toi”. Orban a declarat că Europa ar trebui să își deschidă propriile canale diplomatice către Rusia și a acuzat din nou UE că adoptă ceea ce a numit o „poziție pro-război” în ceea ce privește Ucraina. În acest timp președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să meargă azi la Casa Albă pentru a-i cere lui Trump mai mult sprijin militar, inclusiv rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune, pe măsură ce războiul escaladează. Veteranul premier al Ungariei, un aliat de lungă durată al lui Trump, care a menținut, de asemenea, legături strânse cu Rusia s-a confruntat adesea cu alți lideri ai UE pe tema Ucrainei și are o relație tot mai tensionată cu Zelenski. Pe de altă parte, Ungaria a rămas dependentă de livrările de gaze și țiței rusesc, chiar dacă UE încearcă să le elimine treptat până în 2028, iar președintele american a îndemnat blocul comunitar să pună capăt importurilor de energie rusești.
