Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat azi că s-a întâlnit la Washington cu reprezentanți ai industriei americane de armament, inclusiv cu producătorul sistemelor antiaeriene Patriot și al rachetelor Tomahawk, solicitate de Kiev pentru a se apăra de atacurile rusești. Întâlnirea are loc înaintea convorbirilor programate la Casa Albă cu președintele Donald Trump, pe care președintele ucrainean încearcă să-l convingă să-i livreze rachete de croazieră. Trump care a vorbit ieri peste două ore la telefon cu președintele rus Vladimir Putin a declarat că Statele Unite nu își pot „epuiza” propriile stocuri de rachete Tomahawk, deși anterior avertizase Rusia că ar putea livra Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă, dacă Moscova refuză pacea cu Ucraina. La rândul său, Vladimir Putin a avertizat că livrarea rachetelor Tomahawk ar „dăuna semnificativ” relației ruso-americane și perspectivelor de rezolvare a conflictului.
Trump „se înmoaie” din nou după o discuție cu Putin
Trump a spus că discuția cu Putin a fost productivă și că se va întâlni în curând la Budapesta cu liderul de la Kremlin pentru o nouă încercare de a pune capăt războiului din Ucraina. Președintele SUA, care își face campaniei pentru Premiul Nobel pentru Pace este nerăbdător să extindă lista conflictelor pe care spune că le-a rezolvat. Tonul său conciliant după telefonul primit de la Putin ridică semne de întrebare cu privire la probabilitatea asistenței militare acordate Ucrainei pe termen scurt și reaprinde temerile europene cu privire la capitularea SUA în fața Rusiei. Zelenski, care a avut o relație cu suișuri și coborâșuri cu Trump, a spus că Putin, care a continuat atacurile asupra Ucrainei după ce s-a întâlnit cu Trump în Alaska, în august, vrea din nou să câștige timp.„Putem vedea deja că Moscova se grăbește să reia dialogul imediat ce aude despre Tomahawks”, a scris președintele ucrainean pe platforma X.
