Constructorul auto francez Renault, deţinătorul mărcii auto româneşti Dacia, urmează să se instaleze în Ucraina pentru a produce drone, potrivit unui reportaj difuzat de postul de radio franceinfo. Concret, producătorul de automobile se va asocia cu un IMM francez din industria de apărare, ale cărui linii de producție sunt amplasate la câteva sute de kilometri de linia frontului, susține franceinfo.
Este vorba de un „parteneriat win-win”, a declarat pentru postul de televiziune LCI ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, care a spus doar că „un mare producător francez de automobile”, căruia nu i-a dezvăluit identitatea, va încheia un parteneriat cu autoritățile de la Kiev. Sebastien Lecornu a apreciat că, la acest moment, nu este nevoie de salariați francezi care să meargă în Ucraina și să lucreze pe acele linii de producție.
Contactat de jurnalişti, un purtător de cuvânt de la Renault a spus că grupul francez, care are aproximativ 120.000 de angajați la nivel mondial, nu vrea să facă comentarii cu privire la informațiile apărute în media.
