FSB a reținut un minor cu cetățenie rusă, suspectat a fi pus la cale un atac terorist

Rusia FSB arestare minor plan atac terorist Moscova
© EPA/MAXIM SHIPENKOV   |   O femeie hrănește păsările lângă un lac din parcul Țarițîno, în Moscova, Rusia, 17 noiembrie 2023.

Serviciul rus de securitate FSB a anunțat că a reținut un minor cu cetățenie rusă, având legături cu amenințarea de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax. „Îi suntem recunoscători părții americane pentru că a furnizat informația”, a afirmat serviciul de securitate într-o declarație oficială.

Ieri, Statele Unite au informat FSB despre un potențial atac terorist care urma să aibă loc la Moscova. În același timp, ambasada SUA în Rusia a emis o alertă de securitate de urgență, precizând că deține informații credibile despre un posibil atentat ce ar urma să aibă loc sâmbătă la Complexul Muzeal Țarițîno, un fost palat imperial aflat la periferia sudică a capitalei ruse. FSB a confirmat ulterior că a primit informații din Statele Unite despre planurile unui atac terorist la Moscova și a dispus evacuarea complexului în timpul unui concert susținut de muziciana Lilia Pechenkina. Aproximativ 50 de membri ai forțelor de ordine au fost trimiși în zonă, iar vehicule de poliție au patrulat perimetrul, potrivit canalului de Telegram Baza, despre care se crede că are legături cu serviciile de securitate rusești.

Timp citire: 1 min