Potrivit televiziunii publice din Suedia, blocul stâng al lui Andersson este pe cale să obțină 51,3% din voturi, iar alianta actualului premier, care include extrema dreaptă, ar câștiga 46,8%. Conform acestor estimări, fostul prim-ministru de centru-stânga Magdalena Andersson este pe cale să preia puterea în Suedia. Andersson, liderul social-democraților, a petrecut o mare parte din campania electorală avertizând alegătorii împotriva predării posturilor ministeriale a ceea ce ea a numit un partid “extremist” cu rădăcini “neo-naziste”, referindu-se la democrații suedezi care au urcat in preferințele alegătorilor cu un discurs dur împotriva migrației.
Sondajele la ieșirea de la urne arată că centru-stânga ar avea majoritatea
Dacă sondajul se dovedește corect, ar însemna o respingere a actualului premier, Ulf Kristersson. Liderul conservator al partidului Moderat a decis să lucreze îndeaproape cu democrații suedezi, extrema dreapta, și a promis că le va acorda locuri în cabinet pentru prima dată dacă va câștiga. Numărătoarea a început în cele 6000 de centre de votare și un rezultat parțial urmează să fie anunțat luni, iar miercuri, după ce se vor fi numărat și voturile prin corespondență, rezultatul final.
