Ieri, UE a decis ridicarea sancțiunilor europene împotriva celor doi oligarhi ruși, la solicitarea Franţei şi a Luxemburgului.
În lipsa unui acord, toate sancțiunile de până acum pentru persoane și entități ar urma să fie ridicate.
Presa ucraineană analizează, la sfârșitul verii, o serie de vulnerabilități care se alimentează reciproc: numărul rachetelor Patriot rămâne mult sub nivelul amenințării balistice rusești, brigăzile intră în campania de toamnă–iarnă cu un deficit sever de personal, iar instituțiile statului sunt zguduite de o nouă anchetă privind preluarea ilegală a unor active economice.
Informaţii de presă anticipau că preşedintele rus i-a strâns în şedinţă cu uşile închise pentru a obţine finanţarea războiului