Bancher cu experiență la conducerea mai multor instituții financiare, Mark Carney a fost ales cu o majoritate covârșitoare la conducerea Partidului liberal din Canada.
România ocupă locul trei în topul statelor cu cele mai puține femei în Parlament.
Executivul susținut de o coaliție tripartităde centru, care a exclus extrema dreaptă, a depus jurământul.
Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților nu au votat.
Potrivit Constituţiei, aceasta urmează să fie dezbătută vineri, 28 februarie.
Guvernul s-a angajat să continue implementarea reformelor şi investiţiilor asumate prin PNRR.
Potrivit actualei configuraţii politice din Parlament partidele „suveraniste" nu au voturile necesare pentru a trece un astfel de demers.
Guvernul suedez vrea să limiteze accesul la arme semiautomate după atacul de la școala pentru adulți, cel mai grav din istoria statului scandinav, unde 11 oameni au murit.
Corpul de control al prim-ministrului a constatat o serie de deficienţe şi abateri legislative în organizarea expoziţiei de la muzeul olandez Drents.
Acesta va fi calculat după o formulă care ține cont de evoluția ratei inflației și evoluția productivității muncii prognozate.
Guvernul spaniol a aprobat reducerea săptămânii de lucru de la 40 de ore la 37,5 ore, măsură agreată cu sindicatele și care va intra în vigoare de anul viitor după ce va trece prin parlament.
În ultima perioadă, fostul prim-ministru a avut mai multe declarații în favoarea candidatului pro-rus Călin Georgescu și s-a remarcat prin poziții suveraniste.
Coaliția de guvernare include 5 partide și va fi condusă de Bart de Wever care devine astfel primul premier naționalist flamand din istoria țării.
Acesta prevede investiţii de 150 de miliarde de lei, cu 25% mai mult decât în anul precedent.
Premierul Benjamin Netanyahu, vizat de un mandat de arestare al CPI, este invitat la ședință.
Votul va începe la ora locală 7:00 și se va încheia la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00.
Analist: „cel mai optimist scenariu ar fi ca această coaliție să reziste timp de un an”.
Agenda şedinţei executivului cuprinde şi o serie de alte proiecte legislative, legate inclusiv de strategia financiară a acestui an.
Coaliția executivă i-ar include pe conservatori, socialiștii ex-comuniști, populiști și partidul care reprezintă însemnata minoritate turcă.
Bugetul pentru 2025 prevede un deficit de 7 procente și investiții de peste 130 de miliarde de lei.
Ministrul finanţelor pleacă din funcţie din cauza problemelor cu justiţia ale familiei sale din Bangladesh.
Francois Bayrou încearcă să evite încă o demitere a unui guvern instalat de președintele Macron
Funeraliile au fost organizate ca pentru un prim-ministru în funcţie
Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi, după ce CCR a anulat primul tur.
Îi ia locul lui Karl Nehammer, liderul conservator ce a demisionat după eşecul negocierilor privind crearea unei coaliţii guvernamentale care să excludă extrema dreaptă.
Consiliul Economic și Social a dat un aviz nefavorabil ordonanței, însă acesta este doar consultativ.
Candidatul cu discurs prorus și antieuropean a dat în judecată pe „aproape toată lumea”.
Bugetul pe 2025 va fi adoptat în ianuarie.
Executivul francez fără majoritate în Parlament se va afla sub ameninţarea constantă a moţiunilor de cenzură
Noul ministru al Educației, acuzat că vrea să bage cipuri în creierele românilor.
Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
Executivul a fost învestit cu 240 de voturi pentru și 143 împotrivă.