Belgia are guvern după 8 luni de la alegeri

Belgia are guvern după 8 luni de la alegeri
© EPA-EFE/OLIVIER MATTHYS   |   Regele Philippe al Belgiei (dreapta) și președintele partidului Noua Alianță Flamandă (N-VA) Bart De Wever își strâng mâna după întâlnirea lor de la Palatul Regal din Bruxelles, Belgia, 31 ianuarie 2025.

Partidele politice din Belgia au decis să formeze o largă coaliție de guvernare condusă de partidul conservator Noua Alianță Flamandă, care a câștigat alegerile din iunie anul trecut. Liderul formațiunii, Bart de Wever va fi prim-ministru și devine astfel primul politician flamand naționalist care ajunge în fruntea guvernului belgian.

Negocieri maraton pentru putere

Noua coaliție din Belgia, formată din 5 partide, majoritatea de centru și de dreapta, a necesitat aproape 8 luni de negocieri. Reducerea cheltuielilor bugetare, reforma pensiilor și limitarea imigrației au fost subiectele care au prelungit formarea noului guvern.

Liderul Noii Alianțe Flamande, Bart de Wever i-a prezentat Regelui Philippe programul de guvernare și urmează în perioada următoare să-și aleagă miniștrii.  

Extremiștii, excluși de la guvernare

Partidul de extrema dreaptă Vlaams Belang (Interesul Flamand) a fost exclus de la discuțiile privind formarea guvernului, deși este a doua cea mai mare forță politică a țării și la alegerile de anul trecut a înregistrat cele mai mari câștiguri.

Belgia este tradițional condusă de coaliții dar viziunile anti-imigrație și anti-UE ale partidului Vlaams Belang sunt considerate prea dure de clasa politică belgiană. Niciodată acest partid nu a fost invitat să participe la formarea guvernului.

Timp citire: 1 min