Democrații din Congresul SUA publică noi documente despre Donald Trump în scandalul Epstein

O fotografie cu președintele american Donald Trump și Jeffrey Epstein
© EPA/CAROLINE BREHMAN   |   O fotografie cu președintele american Donald Trump și Jeffrey Epstein este expusă în timpul mitingului „Rage Against The Regime” din Los Angeles, California, SUA, 2 august 2025.

Democrații din Camera Reprezentanților a Congresului SUA au publicat noi e-mailuri către și de la Jeffrey Epstein, un infractor sexual condamnat și mort în închisoare în 2019, care fac referire la președintele Donald Trump. În corespondența cu asociata sa Ghislaine Maxwell și cu editorialistul Michael Wolff, Epstein susține că Trump știa despre realțiile sale cu fete minore. Un e-mail de la Epstein către Maxwell din aprilie 2011 spune: „Vreau să realizezi că acel câine care nu a lătrat este Trump... [Victima] a petrecut ore întregi la mine acasă cu el”. Democrații susțin că această corespondență ridică întrebări „flagrante” despre natura relației dintre Epstein și președinte și încercările Casei Albe de mușamalizare. Trump a negat în mod constant orice abatere în legătură cu Epstein, spunând că acuzațiile împotriva sa sunt o „farsă” orchestrată de Partidul Democrat. Trump și Epstein au fost prieteni ani de zile, dar președintele spune că s-a certat cu el la începutul anilor 2000.

 

Timp citire: 1 min