Reuniune politică majoră în Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un deschide cel de-al Nouălea Congres al LPC
© EPA/KCNA EDITORIAL USE ONLY   |   Liderul nord-coreean Kim Jong Un deschide cel de-al Nouălea Congres al LPC, Phenian, Coreea de Nord, 19 februarie 2026 (publicat pe 20 februarie 2026).

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un a deschis congresul Partidului Muncitoresc, despre care a spus că reprezintă un „punct de cotitură istoric în implementarea cauzei socialiste”. Kim a adăugat că partidul se confruntă acum cu „sarcini istorice grele și urgente: stimularea dezvoltării economice și a nivelului de trai al oamenilor și transformarea tuturor domeniilor vieții statale și sociale cât mai curând posibil”. Liderul nord-coreean a denunțat, de asemenea, „defetismul profund înrădăcinat” și „imaturitatea în capacitățile de conducere” care continuă să împiedice activitatea partidului, un semn al posibilelor represalii împotriva oficialilor considerați inadecvați. În mod tradițional, aceste reuniuni ale partidului unic consolidează autoritatea regimului și poate servi drept platformă pentru a anunța schimbări de politică sau remanieri în cadrul elitei. 

Un eveniment politic major

Analiștii urmăresc și dacă Kim va primi titlul de președinte și dacă fiica sa adolescentă va căpăta o funcție politică, în condițiile în care agența sud-coreeană de spionaj susține că tânăra Ju Ae ar urma să-i devină succesoare la conducerea țării. Congresul al nouălea este un eveniment politic major care, potrivit experților, va contura și o gamă largă de priorități, inclusiv obiectivele nucleare ale regimului. De la congresul precedent din 2021, Coreea de Nord a continuat să-și dezvolte arsenalul nuclear și a efectuat multiple teste cu rachete balistice intercontinentale, încălcând interdicțiile Consiliului de Securitate al ONU. Phenianul a dezvoltat, de asemenea, legături strânse cu Rusia, trimițând în special soldați nord-coreeni pentru a sprijini forțele rusești aflate pe linia frontului în Ucraina. În 2024, cele două țări au semnat un tratat care include o clauză de asistență reciprocă în caz de atac. Paradele militare care însoțesc de obicei congresul vor fi monitorizate îndeaproape de experți care utilizează imagini din satelit, deoarece regimul de la Phenian are obiceiul de a le folosi pentru a-și prezenta cele mai noi și mai puternice arme.

Timp citire: 1 min