Un material publicat de WSJ arată că distrugerile provocate de atac au fost mult mai mari decât au recunoscut autoritățile saudite.
Războiul din Iran sporeşte temerea unei radicalizări a grupărilor musulmane din Uniunea Europeană
Ceremonia a marcat începutul oficial al mandatului lui Darryl Nirenberg în România.
Decizia a fost luată după reuniunea ministerială pe această temă, ce a avut loc la Washington, în această săptămână.
În viziunea lui Darryl Nirenberg, relația SUA cu România „nu a fost niciodată mai importantă”.
Statele Unite au intrat în "shutdown", situaţie care implică reducerea activităţii agenţiilor guvernamentale la minimum.
Aproape toţi solicitanţii de vize de non-imigrant vor avea nevoie de un interviu în persoană cu un funcţionar consular.
România rămâne candidată la programul Visa Waiver.
Ministrul Apărării a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri a.i. la Ambasada SUA de la București.
Darryl Nirenberg este lobbyst și a fost angajat al Senatului american.
Interimatul la conducerea misiunii diplomatice americane la Bucureşti va fi asigurată de adjunctul acesteia, Michael Dickerson.
„Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO. Putin sau America.”
Românii care vor să călătorească în Statele Unite trebuie să solicite în continuare viză de la ambasada SUA.
Administrația Trump e așteptată să prezinte în curând un plan cu propuneri de pace.
Donaţia a fost posibilă cu sprijinul cetăţenilor americani şi al programului Biroul pentru Populaţie, Refugiaţi şi Migraţie al SUA.
Ambasada îi îndeamnă pe cetăţenii SUA să manifeste o prudenţă sporită în apropierea instituţiilor religioase din România pentru această perioadă.
O serie de pași importanți trebuie încă finalizați în lunile următoare pentru a stabili dacă România este eligibilă pentru a participa la programul Visa Waiver.
În valoare de 920 de milioane de dolari, acesta are drept scop dotarea armatei române cu echipamente militare americane.
Valoarea contractului este de aproximativ 180 de milioane de dolari.
Programul se desfășoară în parteneriat româno-american.
Avioanele au fost interceptate de aeronave rusești în spațiul aerian internațional.
Aceasta vizează includerea ţării noastre în programul Visa Waiver.
Certificarea pregătirii acestuia a avut loc în urma unui exercițiu desfășurat în ultimele 10 zile.
Rachetele sunt evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani.
Aceasta va avea loc la Roma, în perioada 14-15 februarie 2024.
Legea prin care se instituie această zi a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis.
De la începutul anului 2024 un reprezentant din cadrul CBP va începe activitatea de consultanță în domeniul analizei de risc și controlului vamal în Portul Constanța.
La ceremonie au fost prezenți miniștrii apărării din România și Olanda, ambasadorii Danemarcei, Olandei, Statelor Unite și Ucrainei și reprezentanți ai companiei americane Lockheed Martin.
Întâlnirea va avea loc la Galați, cu participanți din România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite.
Solicitarea a fost făcută în cadrul întâlnirii dintre premierul Marcel Ciolacu și James O’Brien, coordonatorul Biroului pentru aplicarea Sancțiunilor al SUA