
Șapte foști ambasadori ai Statelor Unite în România au semnat, într-un gest fără precedent, o scrisoare comună transmisă G4Media, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, în care atrag atenția că apartenența la Uniunea Europeană și alianța cu Statele Unite sunt în pericol. „Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând riscă să fie afectate drastic. Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul lor viitor, ca aliat al Americii în NATO. Putin sau America”, se arată în scrisoarea celor șapte.
Cei șapte foști ambasadori, care au servit sub administrații democrate sau republicane, sunt: Alfred Moses, James Rosapepe, Michael Guest, Nicholas Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman. Aceștia nu nominalizează niciun candidat, însă scrisoarea lor vine după ce Adrian Zuckerman a publicat, în nume propriu, o altă scrisoare, în care îl critică dur pe George Simion, despre care afirmă că reprezintă „un pericol clar și prezent pentru democrație, libertate și prosperitate”.
„El încearcă să scoată România din Uniunea Europeană, NATO și din relația sa euro-atlantică, și să o transforme într-un stat autoritar, precum Rusia – o nouă Belarus”, a mai scris fostul ambasador american. Zuckerman a îndemnat explicit partidele politice neextremiste rămase „să-l susțină fără echivoc pe Nicușor Dan. Îi îndemn pe toți românii, în special pe liderii lor politici, să-și examineze conștiința și să salveze viitorul României.”