Drapelul Uniunii Europene va fi proiectat, astăzi, pe faţada Palatului Parlamentului

Drapelul Uniunii Europene va fi proiectat, astăzi, pe faţada Palatului Parlamentului
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   O fetiță româncă cee poartă o pălărie de jucărie în culorile UE, pictează steagul UE la un atelier în aer liber în timpul evenimentului „Piața statelor membre ale UE” organizat în Parcul Cișmigiu pentru a marca Ziua Europei, în București, România, 9 mai 2018. Ziua Europei, cunoscută și ca Ziua Schuman de la data emiterii Declarației Schuman, este sărbătorită pe 9 mai în fiecare an, celebrând pacea și unitatea în Europa.

Drapelul Uniunii Europene va fi proiectat, astăzi, începând cu ora 21:00, pe faţada Palatului Parlamentului. Clădirea se alătură, astfel, altor instituţii şi repere arhitectonice cunoscute, din peste 60 de oraşe din Europa, care marchează Ziua Europei şi, totodată, numărătoarea inversă până la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.

Ziua Europei, marcată și la Arcul de Triumf

Arcul de Triumf va fi, la rândul său, iluminat în albastru, în această seară, între orele 20:00 şi 1:00, pentru a marca Ziua Europei. Evenimentul, realizat prin grija Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică a Primăriei Municipiului Bucureşti, face parte dintr-o serie de manifestări culturale dedicate Zilei Europei, organizate de Municipalitate, prin intermediul instituţiilor de cultură.

Ziua Europei, sărbătorită pe 9 Mai, din 1985

În fiecare an, pe 9 mai, este sărbătorit momentul istoric al „Declaraţiei Schuman”. La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei.

Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, un moment de răscruce care a constituit începutul integrării şi cooperării europene pentru pace şi unitate. Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice. La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Ideea privind marcarea Zilei Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.

Timp citire: 1 min