Preşedintele în exercițiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a decretat trei zile de doliu național, după ce fostul mare fotbalist Pele a încetat din viaţă, la vârsta de 82 de ani. Succesorul ales al lui Bolsonaro, Luiz Inacio Lula da Silva, i-a adus un omagiu legendarului sportiv și a spus că nu a existat niciodată un număr 10 ca el. Preşedintele american, Joe Biden, cel francez, Emmanuel Macron, sau șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, au deplâns, la rândul lor, moartea unuia dintre cei mai iubiți și respectați sportivi din istorie. Fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi, liderul așa-numitei generații autohtone de aur din anii 1990, spune că e o zi tristă pentru fotbalul mondial, care și-a pierdut, poate, cea mai importantă personalitate. Singurul fotbalist care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, în Suedia, 1962, în Chile, şi 1970, în Mexic), brazilianul Pele, al cărui nume real este Edson Arantes do Nascimento, a fost ales în 1999 sportivul secolului de către Comitetul Internaţional Olimpic. Pele a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri, sub culorile clubului brazilian Santos FC, căruia i-a fost fidel aproape întreaga carieră (1956-1974), la Cosmos New York (1975-77) şi la naţionala Braziliei (77 de goluri în 92 de selecţii). A fost multiplu campion al Braziliei și al Americii de Sud și a câștigat un titlu și în Statele Unite. Născut pe 23 octombrie 1940, într-o familie săracă, în copilărie a fost nevoit să vândă arahide pe stradă, pentru a-şi ajuta părinţii. Între 1995 și 1998, Pele a fost ministru al Sporturilor în guvernul brazilian.