Parlamentarii PNL au părăsit sala de şedinţă în care membrii comisiilor de specialitate o audiau pe Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României. La începutul şedinţei, liderul grupului deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că parlamentarii liberali nu vor participa la această audiere.
Liberalii acuză procedura de desemnare a Roxanei Mînzatu
Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat că decizia de a părăsi şedinţa nu are legătură cu Roxana Mînzatu, ci cu procedura prin care aceasta a fost desemnată pentru funcţia de comisar european. El a menţionat că această audiere ar fi trebuit să aibă loc înainte să fie anunţată la Bruxelles persoana desemnată pentru a fi comisar european.
Roxana Mînzatu este propusă pentru funcţia de comisar european din partea României în domeniul „Oameni, competenţe şi pregătire”.