Departamentul american al apărării consideră Rusia și China drept principalele amenințări

Departamentul american al apărării consideră Rusia și China drept principalele amenințări
© EPA-EFE/STEPHANIE LECOCQ   |   Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, susține o declarație de presă înaintea celei de-a doua zile a reuniunii miniștrilor apărării Consiliului NATO la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 13 octombrie 2022

Pentagonul a publicat Strategia Națională de Apărare, în care Rusia este definită drept o ”amenințare acută”. La conferința de presă de prezentare a dcumentului, secretarul apărării, Lloyd Austin a declarat că discuțiile cu Rusia sunt importante, pentru a se evita escaladarea războiului din Ucraina. Preocupările strategiei pe termen lung sunt legate însă de China, din cauza ritmului de dezvoltare tehnologică și militară, în timp ce Rusia este văzută ca o putere în declin. Documentul care circulă de mai multă vreme în Congres, într-o variantă clasificată, prioritizează amenințările la adresa Statelor Unite, elaborează răspunsul armatei în termeni generali și ghidează deciziile privind politica și bugetul Pentagonului într-o o serie de probleme, cum ar fi tipul de arme care trebuie dezvoltate, sau structura forțelor armate. Amenințările din partea Iranului, Coreei de Nord și a grupărilor teroriste precum Al Qaeda și Statul Islamic persistă - și apar noi provocări, cum ar fi schimbările climatice globale, dar strategia se concentrează în mare măsură pe China și Rusia. Documentul descrie o Rusie înarmată cu 2.000 de arme nucleare tactice și care nu este legată de niciun tratat care să limiteze numărul, ridicând ”posibilitatea ca Moscova să folosească aceste forțe pentru a încerca să câștige un război de la periferia sa, sau să evite o înfrângere dacă ar fi în pericolul de a pierde un război convențional.” În acest context,  China este evidențiată în schimb pentru efortul de a-și extinde rapid arsenalul nuclear la aproximativ 1.000 de arme strategice în următorii ani. ”Prevalența actuală și tot mai mare a armelor nucleare în strategiile și forțele concurenților noștri mărește riscurile”, se spune în document.

Timp citire: 1 min