
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, joi, o rectificare bugetară care va permite Chișinăului să-și achite facturile restante la gaze naturale față de gigantul energetic rusesc Gazprom. Rușii așteaptă banii până vineri, după ce s-au declarat de acord să nu recurgă, încă, la sistarea livrărilor. La începutul săptămânii, purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, a spus că termenul de plată, 22 noiembrie, a fost depăşit, iar Gazprom a notificat Republica Moldova că în decurs de 48 de ore va fi sistată livrarea.
Kremlinul afirmase că negocierile Rusiei cu Republica Moldova privind un nou contract pentru livrarea de gaze naturale sunt strict comerciale şi negase orice agendă politică ascunsă. Declaraţia a survenit după ce se înmulţiseră speculaţiile că ruşii ar pedepsi administraţia de la Chişinău, condusă de președinta Maia Sandu şi de guvernul format de partidul său, Acţiune şi Solidaritate, pentru opţiunile lor politice decis pro-occidentale. Rusia, speculează media internaţionale, ar vrea ca Republica Moldova să-şi ajusteze acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană şi să renunţe la reformele convenite cu Bruxellesul pe piaţa energetică.