Criza din Ucraina: Șeful diplomației americane, Antony Blinken, merge la Kiev

Criza din Ucraina: Șeful diplomației americane, Antony Blinken, merge la Kiev
© EPA-EFE/MAST IRHAM   |   Secretarul american de stat, Antony Blinken

Secretarul american de stat, Antony Blinken, își începe, miercuri, la Kiev, turneul diplomatic european consacrat tensiunilor ruso-ucrainene. Joi, el e așteptat la Berlin, pentru consultări cu omologii din cele mai importante state vest-europene aliate, Germania, Franța și Marea Britanie,  iar vineri urmează să se întâlnească, în Elveția, la Geneva, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. În ajuns, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, apreciase că Rusia poate lansa, în orice moment, un atac împotriva Ucrainei, la a cărei graniță a masat circa o sută de mii de militari.

Media internaționale amintesc că, săptămâna trecută, Washingtonul a acuzat Moscova că a trimis în estul Ucrainei agenţi cu misiunea de a comite sabotaje, pentru a crea pretextul unei invazii militare.  Agenţii Moscovei, antrenaţi în gherila urbană şi în utilizarea de explozibili, ar urma să lovească, sub un fals drapel ucrainean, obiective din zonele controlate de rebelii pro-ruşi, ca să le ofere protectorilor acestora din urmă ocazia să intervină armat. Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a amintit că  tehnici similare au fost utilizate în 2014, când Rusia a  anexat peninsula ucraineană Crimeea. Kremlinul a respins acuzaţiile şi le-a calificat drept gratuite, fiindcă americanii n-ar avea nicio probă care să le susţină.

 

Timp citire: 1 min