
O invazie rusă în Ucraina va avea consecințe severe și rapide asupra Moscovei – l-a avertizat, din nou, telefonic, președintele american, Joe Biden, pe omologul său rus, Vladimir Putin. Potrivit consilierului diplomatic al lui Putin, Iuri Ușakov, cei doi șefi de stat au convenit să mențină contactele pentru a încerca să găsească o soluție pașnică a crizei din Ucraina. Cu Putin a vorbit și președintele francez, Emanuel Macron, care apreciază că nimic din ce i-a spus liderul de la Kremlin nu indică iminența unui atac rusesc asupra țării vecine. Vladimir Putin a calificat drept speculaţii provocatoare afirmațiile că s-ar pregăti să atace. Pe de altă parte, însă, tot mai multe țări își îndeamnă cetățenii să plece urgent din Ucraina: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Olanda, Canada, Norvegia, toate membre NATO, precum și Australia, Japonia sau Israelul.
Sunt tot mai multe și vocile care afirmă că invazia se poate produce oricând, după ce Rusia a lansat, sâmbătă, noi manevre navale de amploare în Marea Neagră, nu departe de coastele ucrainene. Din porturile Sevastopol și Novorosisk au ieșit în larg mai mult de 30 de nave militare – a anunțat ministerul Apărării de la Moscova, citat de agențiile internaționale de presă. Sursa pretinde că scopul exercițiului este apărarea de eventuale amenințări militare a bazelor flotei rusești, a obiectivelor economice, precum și a peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014.
Manevrele din Marea Neagră au loc, practic, simultan cu cele terestre din Belarus, din regiunea Brest, la granița nordică a Ucrainei. Moscova și Minskul, cel mai docil satelit al său, n-au comunicat anvergura trupelor care participă. Occidentalii estimează, totuși, că ar fi vorba de 30 de mii de militari. Corespondentul Radio România la Moscova afirmă că ruşii au adus în Belarus militari şi echipamente de la zece mii de kilometri distanță, din Siberia și Extremul Orient. Președinția de la Kiev a denunțat, imediat, manevrele drept un mijloc de presiune psihologică, într-un moment în care la frontiera de est a Ucrainei sunt, deja, masați peste o sută de mii de militari ruși.