
Membrii confederaţiei sindicale Sanitas din România pichetează, joi, sediile ministerului Muncii şi ministerului Energiei, pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor crizei economice, care afectează în special cetăţenii cu venituri mici. Potrivit organizatorilor, membrii Sanitas, împreună cu alte organizaţii afiliate confederaţiei CNSLR - Frăţia, vor declanşa în cele opt euroregiuni din ţară acţiuni de protest, ce se desfăşoară în contextul unor iniţiative similare la nivel european. Marţi, membri ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian din România au protestat în faţa sediului Guvernului față de politicile salariale și sociale ale echipei executive PSD-PNL-UDMR. Ei solicită, între altele, un salariu minim brut la nivel naţional de circa 3.200 de lei (echivalentul a 640 de euro) și un sistem de indexare automată a salariilor, în raport cu rata inflaţiei, care a depășit 15 procente în ultimul an. La miting au participat reprezentanți ai mai multor categorii profesionale, între care feroviari, silvicultori, agricultori, mineri și poliţişti. Ei susțin că „preţurile mari şi inflaţia fac viaţa insuportabilă, iar prin nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor se zdruncină încrederea românilor în statul de drept şi se pierde orice speranţă de progres social în România - stat membru al Uniunii Europeneʺ. Săptămâna trecută, și sindicalişti ai Confederaţiei Naţionale Cartel Alfa au protestat, la București, în fața Guvernului și a palatului prezidențial, în cadrul așa-numitului marş anti-sărăcie, declanșat, pe 17 octombrie, în orașe din nordul țării. Ei au cerut controlul preţurilor şi taxarea extra-profiturilor, creşterea salariilor şi a pensiilor.