
O delegație a Congresului Statelor Unite se află în Taiwan, pentru discuții cu președinta Tsai Ing-wen, la scurt timp după ce vizita făcută acolo de șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a înfuriat regimul comunist chinez. Acum nici o săptămână, China a avertizat că nu va lăsa „nicio marjă de mișcare” susținătorilor independenței Taiwanului și că „utilizarea forței” pentru a recuceri insula va fi luată în calcul „în ultimă instanță”. Biroul pentru afaceri în Taiwan, o agenție guvernamentală chineză, a publicat o „carte albă”, în care detaliază modul în care Beijingul intenționează să recâștige controlul insulei, inclusiv prin stimulente economice. „Suntem dispuși să creăm un spațiu vast (de cooperare), pentru a realiza o reunificare pașnică”, se arată în documentul care adaugă, însă, că „nu vom lăsa nicio marjă de libertate pentru acțiunile separatiste care vizează pseudo-independența Taiwanului, sub orice formă”. Acest nou avertisment vine după ample exerciții militare chineze efectuate în ultimele zile în jurul insulei, ca răspuns la vizita la Taipei a lui Nancy Pelosi, cel mai înalt oficial american care a mers în Taiwan în ultimul sfert de secol. „Nu ne angajăm să renunțăm la folosirea forței” – mai amenință regimul comunist de la Beijing. Cele două state sunt separate politic din 1949, când forțele naționaliste anticomuniste s-au refugiat pe insulă și comuniștii au preluat controlul asupra Chinei continentale. China consideră Taiwanul, cu o populație de aproximativ 23 de milioane de locuitori, ca fiind una dintre provinciile sale. În șapte decenii, armata comunistă nu a reușit niciodată să cucerească insula. Din anii 1980, regimul politic din Taiwan, cândva foarte autoritar și corupt, a evoluat spre democrație. Tinerii din Taiwan, scriu media internaționale, încep să dezvolte o identitate diferită de cea a Chinei continentale, un fenomen încurajat de Partidul Democrat Progresist (PDP, pro-independență) al președintei Tsai Ing-wen, la putere din 2016.