Comunitatea Politică Europeană se reunește la Budapesta în prezența președintelui ucrainean

Comunitatea Politică Europeană se reunește la Budapesta în prezența președintelui ucrainean
© EPA-EFE/CHRISTOPHER NEUNDORF   |   Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky face gesturi în timpul unei conferințe de presă după ce a participat la summitul Consiliului European de la Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că merge mâine la Budapesta la summitul Comunității Politice Europene, la invitația premierului ungar și a președintelui Consiliului European. Potrivit lui Zelenski se vor discuta provocările de securitate pentru Europa și noile oportunități pentru toți partenerii. CPE este formață din cele 27 de state UE și 20 de țări partenere, între care Ucraina. Întâlnirea are loc imediat după victoria republicanului Donald Trump, care revine la Casa Albă după patru ani de administrație democrată. Zelenski a fost printre primii lideri mondiali care l-au felicitat pe Trump, care a criticat amploarea sprijinului militar și financiar al SUA pentru Kiev și a promis că va pune capăt rapid războiului cu Rusia, fără să spună cum. Kremlinul a reacționat la victoria lui Trump prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov care a spus că rămâne de văzut dacă afirmațiile viitorului președinte american vor deveni realitate. Zelenski, care le-a prezentat liderilor americani și europeni planul său de victorie împotriva Rusiei a avertizat ieri că o ”o nouă pagine de instabilitate se dechise in lume” prin primele lupte dintre armata ucraineană și trupele nord-coreene, semnalate de ministrul ucrainean al apărării în regiunea rusă Kursk.

Timp citire: 1 min