
Ministrul interimar al Economiei și Industriei din Bulgaria, Nikola Stoyanov, a declarat că guvernul va pregăti o schemă compensatorie pentru companii, ca urmare a prețurilor ridicate la gazele naturale.
”Suntem ferm în favoarea compensației pentru gaze. Când există compensații pentru energie electrică ar trebui să existe și compensații pentru gaze, pentru că nu este corect să punem unele firme într-o situaţie necompetitivă faţă de altele. Va exista o soluţie şi vom pregăti o schemă pe care o vom propune parlamentului următor, desigur, pentru că fără un parlament normal nu putem schimba nimic”. Bulgaria se pregătește pentru alegerile anticipate de luna viitoare, după căderea guvernului Petkov
Oficialul a dat asigurări că guvernul face tot posibilul pentru a asigura gaze naturale pentru mediul de afaceri, inclusiv provizii suplimentare, încă din această iarnă. ”Schema ar putea fi un barter - gaz pentru electricitate. Scopul este de a asigura cel puțin 150% din necesar în timpul iernii. Există gaz, dar problema este prețul”, a mai spus Stoyanov.
Ministrul a mai declarat că în buget sunt prevăzute fonduri pentru a menține prețuri reduse la combustibil.