
Un polițist ucrainean care a colaborat cu aşa-zisele autorități ruse a fost ucis, joi, de un dispozitiv exploziv la Melitopol, unul dintre principalele orașe ocupate din sudul Ucrainei – scriu agenţiile internaţionale de presă, care citează surse locale. Un alt poliţist a fost rănit în explozia care s-a produs dimineața devreme, în fața unui bloc de apartamente. Primarul ucrainean al Melitopolului, Ivan Fedorov, care s-a refugiat din oraş, a afirmat pe Telegram că bărbatul ucis este un „colaborator” al ruşilor, Oleksandr Mişcenko, fostul șef al poliției dintr-o localitate de lângă Melitopol, care „nu numai că a trecut el însuși de partea inamicului, ci și-a convins colegii să devină trădători”. Cu o populație circa 150.000 de locuitori înainte de război, Melitopolul a fost cucerit la scurt timp după declanşarea invaziei ruse, în februarie 2022, și acum se află la aproximativ 65 de kilometri în spatele liniei frontului. Anul trecut, mai mulți oficiali ruși din zonele ucrainene ocupate au fost ucişi în atacuri.