Claudiu Târziu și-a anunțat plecarea din AUR

Romania AUR demisie Claudiu Tarziu
© claudiutarziu.ro   |   Fostul lider AUR, Claudiu Târziu, la masa de scris

Claudiu Târziu, numărul doi în AUR, și-a anunțat plecarea din partidul extremist, după ce Consiliul Național de Conducere al formaţiunii a decis să-l suspende din funcție și să-i interzică să mai candideze la vreo funcție în partid, subliniind că va construi o altă formațiune politică „mai performantă și mai trainică". El a acuzat, într-o „scrisoare de despărțire” publicată pe blogul său, că se desparte „definitiv” de AUR, deoarece partidul „a fost înlocuit cu Partidul George Simion.”

George Simion, un „laş" care fuge de confruntări directe

Fostul co-preşedinte AUR şi şeful CNC al fomaţiunii susține că liderul partidului, George Simion, nu are curajul unei confruntări directe, acesta fiind motivul pentru care CNC a fost convocat în absența lui. „Este pentru a treia oară când CNC este convocat în absența mea, a președintelui Consiliului, știindu-se bine că nu voi putea fi prezent. Președintele partidului, George Simion, nu are curajul unei confruntări directe și a preferat să mă atace în lipsă", a afirmat Târziu.

Târziu îi mai reproșează lui Simion şi faptul că a selectat candidații AUR „în primul rând după criteriul obedienței necondiționate față de liderul partidului". „Candidații AUR au fost selectați în primul rând după criteriul obedienței necondiționate față de liderul partidului. Mai mulți oameni valoroși au fost eliminați de pe liste pentru că nu au fost de acord să facă sluj în fața lui sau pentru că nu au acceptat să-și dovedească loialitatea față de el prin trădarea încrederii altor lideri ai partidului", a afirmat Târziu.

Simion doreşte să fie „singura voce" din partid

El crede că problemele sale în partid au apărut atunci când a început să se manifeste mai activ în public. „Am sentimentul că sunt alungat din propria casă de către copiii mei, pentru că am încercat să-i opresc să-i dea foc. Dar măcar salvez moștenirea pe care mi-am propus dintru început să o pun în lucrare. Cu zestrea aceasta moral-spirituală și cultural-politică am putut construi vehiculul politic numit AUR și nu le-o las, mai ales că nici nu își dau seama că au nevoie de ea. Cu acest capital simbolic de luptă și de jertfă, voi putea clădi o altă formațiune politică, mai performantă și mai trainică”, a mai spus Târziu în scrisoare.

În plus, printre acuzațiile formulate la adresa lui George Simion se numără faptul că, în ziua în care a fost anulat turul doi, „ne-am predat necondiționat, fără luptă! Demobilizarea electoratului care ar fi avut datoria, dreptul și voința să iasă în stradă a fost cel mai neașteptat și mai profitabil cadou făcut statului paralel”.

Timp citire: 2 min