Trei oameni au murit, inclusiv un copil de opt ani, în oraşul Sumî din nord-estul Ucrainei în urma unui atac rusesc cu drone. Şeful administraţiei regionale a precizat că toţi locuiau pe aceeaşi stradă. Mai multe case au fost distruse, iar trei persoane rănite au fost scoase de sub dărâmături. Şi la Harkov au fost raportaţi cinci răniţi, după ce dronele ruseşti au lovit al doilea oraş ca mărime din Ucraina. Apărarea ucraineană spune că Rusia a lansat peste noapte aproape 100 de drone, iar mare parte au fost doborâte. În acelaşi timp autorităţile din Moscova au anunţat că o dronă a lovit o clădire rezidenţială şi a rănit două persoane. Potrivit guvernatorului regiunii, o sută de oameni au fost evacuaţi din imobil. El a precizat că alte două drone au fost doborâte în vestul capitalei ruse, fără să facă victime.
