
Israelul a continuat, sâmbătă, să bombardeze sudul Fâșiei Gaza, de unde susține că vrea să elimine mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Potrivit media internaționale, loviturile israliene au vizat, în special, sectorul Khan Younis, noul epicentru al luptelor terestre și al raidurilor aeriene, după o primă fază a războiului concentrată în nordul enclavei. Sâmbătă devreme, ministerul Sănătății din așa-zisa administrație Hamas a raportat cel puțin 90 de morți în „atacurile” israeliene de peste noapte. Potrivit aceleiași surse, în total 24.762 de persoane, marea majoritate femei, copii și adolescenți, au fost ucise și 62.108 au fost rănite în operațiunile israeliene. Aproape 20.000 de bebeluși s-au născut „în iad” în Gaza, de la începutul ofensivei israeliene împotriva teritoriului palestinian – afirmă, la rândul său, UNICEF, agenția ONU pentru copii. „Astăzi, în Gaza, aproape totul este distrus (...) Operăm cu cantitatea minimă de medicamente, pentru a fi siguri că (rezervele) nu se epuizează” – a declarat specialistul în medicină de război Enrico Vallaperta, care s-a întors dintr-o misiune de câteva săptămâni în Fâșie, unde a lucrat pentru celebra organizație neguvernamentală Meidici Fără Frontiere.