Cei 41 de cetățeni români evacuați din Gaza au ajuns la București

Cei 41 de cetățeni români evacuați din Gaza au ajuns la București
© mae.ro   |   41 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România, 12 Noiembrie 2023.

Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza au sosit în această dimineaţă în România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, transmite un comunicat al Ministerului de Externe.

Aeronava care trebuia să îi aducă la Bucureşti inițial s-a defectat, fiind necesară trimiterea unei alte aeronave care să ducă piesa necesară remedierii problemei apărute.

Ministerul de Externe a precizat că dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza continuă, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.

Timp citire: 1 min