
Guvernul Bulgariei a decis să notifice compania rusă Lukoil despre încetarea acordului de acordare a concesiunii asupra terminalului portuar “Rosenets”, parte a portului de transport public de importanță națională Burgas. Anularea concesionării a fost decisă de Parlament, după ani de zile în care personalități politice și analiști economici și-au exprimat îngrijorarea că Rusia a creat o enclavă pe teritoriul bulgar prin controlul asupra portului, care privează statul de sume importante încasate din taxe. Preşedintele filorus, Rumen Radev a contestat măsura la Curtea Constituţională, după votul din Parlament. El spune că deciziile în domeniul energiei trebuie să se bazeze întotdeauna pe nevoia de fiabilitate și continuitate a aprovizionării cu materii prime și de garantarea unor prețuri accesibile pentru cetățeni și industrie. “Prețul pentru deciziile pripite și necugetate este întotdeauna plătit din buzunarele celor obligați să suporte consecințele” susţine preşedinţia bulgară. Pe de altă parte, Ucraina a avertizat că navele care transportă petrol Lukoil la Burgas reprezintă o ţintă militară legitimă pentru armata ucraineană.