Bienala de la Veneția se deschide în haos, din cauza prezenţei Rusiei

Pavilionul Rusiei la Bienala de Artă 2026 de la Veneția
© EPA/ANDREA MEROLA   |   Pavilionul Rusiei la Bienala de Artă 2026 de la Veneția, Italia, 5 mai 2026.

A 61-a ediție a Bienalei de la Veneția își deschide azi porțile cu o avanpremieră pentru presă într-o atmosferă inflamată de revenirea Rusiei printre participanţi în pofida opoziţiei Uniunii Europene, inclusiv a guvernului italian. De la invadarea Ucrainei, Moscova a fost absentă de la cea mai mare expoziție de artă contemporană din lume, care are loc la fiecare doi ani. La ediţia din 2022, la scurt timp după invazie, artiștii și curatorii pavilionului rus s-au retras de la Bienală în semn de protest, iar în 2024, Rusia nu a fost invitată. Anul acesta însă, noul președinte al Bienalei, Pietrangelo Buttafuoco a decis să permită participarea Rusiei cu argumentul că expoziţie își propune și continuă să fie un loc de armistițiu în numele artei, culturii și libertății artistice. Uniunea Europeană afirmă însă că Rusia de astăzi nu respectă astfel de valori şi ameninţă cu anularea unei subvenţii de două milioane de euro pentru Bienală, de teamă că sunt încălcate sancţiunile impuse Moscovei. La rândul său, ministrul italian al culturii a anunţat că nu va vizita expoziţia, iar ca întorsătură de ultim moment, juriul Bienalei a demisionat în masă, după ce a anunțat că va exclude Rusia și Israelul de la premii, din cauza emiterii de către Curtea Penală Internațională (CPI) a unor mandate de arestare pentru crime de război împotriva liderilor acestora. 

Rusia ar putea fi chiar premiată

Pavilionul rus va rămâne închis în timpul deschiderii publice a Bienalei, între 9 mai și 22 noiembrie, dar spectacolele muzicale înregistrate vor fi difuzate pe ecrane gigantice în exterior. Intitulată „Copacul are rădăcini în cer”, expoziția rusă prezintă aproximativ treizeci de „tineri muzicieni, filozofi și poeți”, majoritatea din Rusia, dar și din Mexic, Mali și Brazilia, conform broșurii proiectului. Însă pentru UE „nu contează dacă pavilionul rus este deschis sau nu, problema este că Rusia este prezentă și are voie să participe”, după cum a declarat pentru AFP o sursă oficială a Uniunii. Ca o consecință a demisiei juriului și a „naturii excepționale a situației geopolitice internaționale actuale”, organizatorii Bienalei au amânat ceremonia de premiere pentru ultima zi de expoziţie. Două premii vor fi acordate de vizitatori, dintre care unul poate fi câștigat de oricare dintre țările participante, inclusiv de Rusia.

Timp citire: 1 min